Amoxicilină INDIA

Amoxicilină: O prezentare generală cuprinzătoare

1. Introducere

Amoxicilina, care aparține clasei antibioticelor de tip penicilină, este un agent antibacterian utilizat pe scară largă împotriva unui spectru larg de bacterii. Acest antibiotic acționează prin interferarea cu sinteza peretelui celular bacterian, asigurând astfel o prevenire eficientă a creșterii celulelor bacteriene.

2. Structura și proprietățile chimice

Denumirea IUPAC a amoxicilinei este acidul (2S,5R,6R)-6-{{[(2R)-2-amino-2-(4-hidroxifenil)acetil]amino}-3,3-dimetil-7-oxo-4-thia-1-azabiciciclo[3.2.0]heptan-2-carboxilic. Acesta are o greutate moleculară de 365,4 g/mol. Formula moleculară a compusului este C16H19N3O5S și are diverse proprietăți farmacocinetice care îi conferă o aplicare medicală pe scară largă.

3. Mecanismul de acțiune

Amoxicilina acționează în principal împotriva bacteriilor prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian. Aceasta realizează acest lucru prin legarea și inactivarea proteinelor de legare a penicilinei (PBP) situate pe suprafața internă a membranei celulare bacteriene. Ca urmare a acestei interacțiuni, etapa finală a sintezei peptidoglicanului din peretele celular bacterian este întreruptă, provocând liza și moartea celulei.

4. Spectrul de activitate

Amoxicilina posedă un spectru larg de activitate. Este deosebit de eficientă împotriva bacteriilor Gram-pozitive, cum ar fi Staphylococcus spp., Streptococcus pneumoniae, și Enterococcus faecalis. În plus, prezintă o activitate semnificativă împotriva anumitor bacterii Gram-negative, inclusiv Escherichia coli, Helicobacter pylori, și Proteus mirabilis.

5. Farmacocinetică

5.1. Absorbție

Amoxicilina este bine absorbită după administrarea orală, cu o rată de absorbție de aproximativ 70-90%. Consumul de alimente nu are un impact semnificativ asupra absorbției amoxicilinei, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi administrată indiferent de mese.

5.2. Distribuție

Odată absorbită, amoxicilina este distribuită în țesuturile și fluidele organismului. Cele mai mari concentrații se găsesc de obicei în ficat și rinichi, unde medicamentul este excretat în principal.

5.3. Metabolism

Amoxicilina este parțial metabolizată în ficat, dar o parte substanțială a medicamentului este excretată neschimbată în urină.

5.4. Eliminare

Aproximativ 60% din doza administrată pe cale orală este excretată în urină în decurs de 6 până la 8 ore de la administrare. Timpul de înjumătățire al medicamentului variază între 1 și 1,5 ore la persoanele cu funcție renală normală.

6. Indicații și utilizări

Amoxicilina a fost aprobată pentru numeroase utilizări terapeutice, inclusiv, dar fără a se limita la:

• Infecții ale tractului respirator: Cum ar fi pneumonia, bronșita și sinuzita acută.
• Infecții ale urechii, nasului și gâtului: Inclusiv otită medie, amigdalită și faringită.
• Infecții ale tractului urinar: Ca și cistita cauzată de bacterii sensibile.
• Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi: Cum ar fi impetigo, celulita și erizipelul.
• Infecții gastrointestinale: Inclusiv Helicobacter pylori eradicarea din stomac la persoanele cu ulcer peptic.

7. Contraindicații și precauții

Pacienții care au prezentat reacții de hipersensibilitate la peniciline sau la alte antibiotice beta-lactame trebuie să evite amoxicilina. Mai mult, persoanele cu antecedente de reacții alergice, astm, febra fânului sau urticarie pot prezenta un risc crescut de reacții de hipersensibilitate atunci când iau amoxicilină.

8. Efecte secundare și reacții adverse

În timp ce amoxicilina este în general bine tolerată, aceasta poate provoca efecte secundare la unele persoane:

• Gastrointestinal: Greață, vărsături, diaree și candidoză (afte).
• Dermatologic: Erupții cutanate, urticarie și angioedem.
• Hematologic: Anemie hemolitică, purpură trombocitopenică și eozinofilie.
• Neurologice: Convulsii, în special la pacienții cu insuficiență renală sau la cei care primesc doze mari.

9. Interacțiuni medicamentoase

Amoxicilina poate interacționa cu:

• Probenecid: Poate crește concentrațiile de amoxicilină prin diminuarea secreției tubulare renale.
• Contraceptive orale: Eficacitatea poate fi redusă atunci când se administrează concomitent cu amoxicilină.
• Warfarină și alte anticoagulante: Poate spori efectul anticoagulant.

10. Dozare și administrare

Doza de amoxicilină variază în funcție de tipul și gravitatea infecției, de vârsta pacientului și de funcția renală. Pentru adulții și copiii cu greutatea mai mare de 40 kg, doza tipică pentru infecții ușoare până la moderate este de 250 mg până la 500 mg la fiecare 8 ore. Pentru infecții mai severe, pot fi necesare doze de până la 1 g la fiecare 8 ore.

11. Supradozaj și gestionarea acestuia

Supradozajul de amoxicilină poate duce la simptome precum disfuncție renală, hematurie, greață, vărsături și diaree. Este necesară asistență medicală imediată, iar îngrijirea de susținere, inclusiv hidratarea, este esențială. Hemodializa poate elimina eficient amoxicilina din fluxul sanguin în caz de supradozaj.

12. Depozitare și stabilitate

Amoxicilina trebuie depozitată la temperatura camerei, ferită de umiditate și căldură. Suspensiile trebuie să fie refrigerate și aruncate după 14 zile.

13. Concluzie

Amoxicilina este o piatră de temelie în lumea antibioticelor, oferind un spectru larg de activitate împotriva diferitelor infecții bacteriene. Eficacitatea sa, combinată cu un profil de efecte secundare în general favorabil, asigură importanța sa continuă în practica medicală. Respectarea corectă a recomandărilor de dozare, conștientizarea interacțiunilor potențiale și înțelegerea efectelor secundare sunt esențiale pentru rezultate terapeutice optime.